Nabucco? Va, pensiero!…

Premierul Ponta anunța, în prima ieșire publică de după Paști, cu binecunoscuta-i emfază, „finalizarea proiectului Nabucco”. Nu e un proiect cultural, ci unul energetic. Numele lui, ce-i drept, s-a născut la Opera din Viena, în 2002. Atunci, Nabucco avea doar cinci acționari – Turcia (Botas), Bulgaria (Bulgarian Energy Holding), Ungaria (MOL), Austria (OMV) și România (Transgaz). În 2008, li s-a alăturat Germania (RWE). La începutul anului 2012 se anunța o fuziune între proiectatul Nabucco și Tanap. (Ce e Tanap? Conducta Transanatoliană – de la granița georgiano-turcă la granița turco-bulgară, apoi prin Serbia, Ungaria, până-n Austria, pentru care – în 2011 – Turcia și Azerbaijan au bătut palma. Aglomerație mare la gazul azer!). Luna trecută, Germania căuta să-și vândă acțiunile. OMV-ul s-a oferit să i le cumpere. Probabil că tranzacția s-a fi făcut, pentru că Germania a dispărut dintre acționari.

Proiectul Nabucco a fost, de la bun început, susținut frenetic de UE. Să aduci în Europa gaz caucazian, ocolind Rusia, iată un nobil deziderat.

Inițial, Nabucco, proiect cu pretenții occidentale, a fost gândit balșoi: 3486 kilometri (dintre care 2581 pe teritoriul Turciei, 424 pe teritoriul Bulgariei, 475 pe teritoriul României, 383 pe teritoriul Ungariei și 47 pe teritoriul Austriei. După ani de zile în care conjuncturile politice din zona Caspică și Orientul Mijlociu l-au pus între paranteze, iar South Stream (gazoductul rusesc) părea să-l fi îngropat, proiectul pare a se resuscita. Într-o variantă mai mică, mai pe placul consorțiului care gestionesază gazul azer de la Shah Deniz 2 (exploatare aflată la 70 de kilometri de Baku, în largul Mării Caspice), care ar trebui să fie principalul furnizor. Membrii consorțiului sunt, după cum urmează: British Petroleum, Statoil (norvegieni), SOCAR (azerii), Total S.A. (francezi), LukAgip (o combinație între rușii de la LUKoil și italienii de la Eni), NIOC (iranieni) și TPAO (turci). Celor de mai sus s-au angajat acționarii Nabucco să le dea 50 la sută din acțiuni (Transgazul nostru avea inițial, ca și ceilalți 16,67 la sută) și promisiunea că vor mai ajusta conducta – noul ei nume de scenă (energetică internatională) devenind Nabucco West.

N-am văzut în viața mea o conductă de gaze. Acționarii – mari specialiști – au văzut, dar nu i-a ajutat la nimic. Fiindcă păcatul originar al proiectului Nabucco nu e unul tehnic, ci politico-strategic. Să-ți închipui că – pe lângă gazul azer, insuficient – vei reuși să pompezi gaz turkmen, chiar dacă la pompă ar sta Traian Băsescu, prietenul lui Gurbanguly Berdymukhammedov, ar însemna să crezi că poți construi un pod de flori între Baku și Ashgabat. Cât despre gazul irakian, trebuie să fim cu capul în conductă să presupunem că parternerii turci vor fi bucuroși să incurajeze exporturile kurzilor (cât îi va mai permite guvernul de la Bagadad Republicii Semiautonome să-și facă de cap cu resursele).

Ce-am vrut să-i comunic, pe scurt, premierului Ponta? Că, de regulă, nu se prea poate finaliza ceva ce n-a început. Dacă țin morțiș să finalizeze lucrurile, acționarii Nabucco n-au decât să se întoarcă de unde au plecat – la Wiener Staatsoper. Dar să aleagă ceva mai puțin eroic, preferabil un divertimento giocoso, o operă bufă.